In urma cu 3 ani m-am hotarat sa imi deschid cursurile de dans cu gandul de a le oferi unor copii care nu sunt din Bucuresti un sport, o activitate. Ajutorul meu a fost Paul Paduraru si echipa BlockBusters. Deja frecventam cursurile lui Paul si facusem parte din aceeasi trupa a facultatii. Dupa sfaturi si idei am dat startul catre o noua etapa din viata mea. Este o etapa pe care nu o pot regeta, clar nu astazi. Am avut mult de munca, am pornit de la 5 copii, au fost momente in care am vrut sa renunt, dar am avut oamenii langa mine care m-au sustinut(multumesc Andra). Am avut si o doamna Director care mi-a impartasit ideile si din iubire fata de copii m-a acceptat si mi-a oferit scoala ei, iar pentru asta ii multumesc.
BlockBusters Dance nu este doar o scoala de dans si atat! BlockBusters Dance este un concept, un stil de viata, o alta familie. Atat pentru mine, cat si pentru colegii mei, aceasta scoala ne-a dezvoltat si ne-a ajutat sa devenim dansatori, coregrafi si oameni mai buni. Recunostinta noastra este fata de copiii care vin la cursurile noastre dar si de parintii care ii sustin, au incredere in noi si in ceea ce facem. Multumim dragi parinti pentru ca sustineti sportul, miscarea si alt stil de viata decat cel din fata calculatorului sau a telefoanelor "smart".
Pe data de 23 aprilie a avut loc la Apollo, BlockBusters Dance Contest. A fost un concurs organizat de catre noi, echipa BBC, pentru copiii care frecventeaza cursurile noastre. Copiii au avut de pregatit un show intr-o grupa de 4-8 si de participat la un battle. Emotiile au fost constructive la unii, iar pe alti i-au colesit. Dorinta lor de a arata ceea ce pot si sunt in stare s-a citit in privirea si atitudinea cu care intrau pe scena. Toti au avut acea siguranta pe care, poate ca, la unii, am vazut-o pentru prima data. Ceea ce m-a impresionat a fost unificarea, desi nu se cunosteau intre ei, au stiut sa se incurajeze unul pe celalat indiferent de varsta sau categorie. Asta e ceea ce noi promovam, FairPlay.
In dans, talent inseamna 10-15%, iar munca 85-90%. E ca in orice alt sport, daca muncesti ajungi in top. Felicitari tutror copiilor/tinerilor/adultilor pentru curajul de a participa si pentru cele 2-3 luni in spate de munca. Felicitari parintilor pentru sustinere, incurajare si intelegere. Felicitari colegilor mei pentru ca am invatat sa crestem frumos alaturi unii de altii ca dansatori, ca trupa, ca prieteni.
Pana la urmatorul concurs ne vedem in sala de dans. :)
Trei cuvinte care au ajuns sa ma defineasca, in timp si spatiu. Traiesc si ii multumesc cuiva acolo sus ca are grija de sanatatea mea, de familie, de oameni dragi, indiferent ca ei sunt aproape sau departe de mine. Iubesc pentru ca am fost invatata sa iubesc si pentru ca viata este atat de scurta uneori, incat nu ai timp sa urasti, sa fi ranchiunos sau sa consideri ca nu iubirea este cea mai importanta. Si... dansez... dansez in fiecare moment al vietii mele, dansez profesionist, dansez cu muntii, dansez cu aerul si cu natura.
Am inceput sa dansez inca de cand eram mica. Eu nu urcam pe munte, ci dansam pe munte. M-am nascut din doi alpinisti, atat mama cat si tata au avut rezultate exceptionale in acest sport. de cand aveam un an eram dusa de ei pe munte, iar mai tarziu am inceput sa il practic singura, am inceput sa fac performanta. Am facut parte si inca fac parte din "Academia de Munte Nae Popescu", un club sportiv care a luat nastere din pasiune si dorinta de munte, din visul unui om care a vrut sa isi invete propriul copil sa iubeasca natura. Pe Iulian il cunosteam de cand m-am nascut, mai degraba el ma stia. A fost coleg si prieten cu mama si tata la clubul lor sportiv Carpatic, iar odata ce baiatul lui, Matei a crescut, a vrut sa ii ofere mai mult si asa a luat nastere Academia de Munte "Nae Popescu. Au fost poate cei mai frumosi ani ai copilariei mele, m-au format si m-au educat intr-un mod in care consider eu ca este frumos, ecologic si iubitor...
La 16 ani am descoperit acest fenomen street-dance. Am inceput ceva nou, desi eu eram alpinista, alergam pe munte, faceam orientare turistica, escaladam "Bolovanul Prostului" etc. Si uite asa o colega de clasa din liceu mi-a schimbat viata si perceptia sportului. M-am dus la cursurile scolii de dans Trouble si mi-am inceput calatoria. Ceva ani, atat alpinismul cat si dansul au mers in paralel si a fost bine, cu timpul insa ne maturizam, lasam deoparte visurile, imaginatia, dorintele, traierea, iubirea dansul. Eu nu am facut asta, eu am continuat, am mers mai departe, iar azi sunt coregraf si antrenor de dans, sunt animator de tabere cu tematica montana si inca merg pe munte, chiar daca nu mai fac performanta, dar cum spuneam, toti ne maturizam la un momentdat.
Asa ca traieste in fiecare zi asa cum simti si cum iti doresti, iubeste cu tot sufletul si danseaza, idiferent ca dansul tau este doar un simplu mers sau o alergre. Danseaza cu sufetul, cu inima cu corpul.
